ÎMPIETRIRE, împietriri, s. f. Acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei. 1. Încremenire, înlemnire, înmărmurire. Biruise prima clipă de împietrire și dăduse buzna la ea. DUMITRIU, N. 126. 2. Fig. Stare de nesimțire sufletească; insensibilitate. Cînd rămăsei singur, nu știu dacă durerea, dezgustul de viață sau împietrirea, ce însoțește un trai fără de nădejde, năvăliră fiecare în parte sau dacă toate deodată puseră stăpînire pe sufletul și inima mea. HOGAȘ, M. N. 43. În locul fericirii, capătă pizmă și împietrire. NEGRUZZI, S. I 56.