ZVÎRCOLIRE, zvîrcoliri, s. f. Faptul de a se zvîrcoli. Mișcare bruscă și spasmodică, pricinuită de o durere puternică; zbatere. Iar generosul sînge din vine i se-mparte în lungi șiroaie care roșesc al său vestmînt Și capul i se zbate în zvîrcoliri deșarte. MACEDONSKI, O. I 255. Păzitorii norocului auzi urletul și zvîrcolirea balaurilor, și ieși să-l întîmpine la poartă. ȘEZ. IX 114. 2. Fig. Agitare, frămîntare. De unde eram, am văzut lămurit zvîrcolirea luptei. SADOVEANU, P. S. 136. Îi era somn, rîvnea să doarmă, dar, cu cît încerca să-și mulcomească zvîrcolirile sufletului, cu atît gîndurile izvorau mai furtunoase. REBREANU, P. S. 164.