ZURBAGIU, -IE, zurbagii, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care caută ceartă, zâzanie; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurbă + suf. -giu.

zurbagiu, ~ie sm, (rar) sf, a [At: IST. AM. 35^r/16 / V: (îvr) zor~ / Pl: ~ii / E: zurba + -giu] 1-2 (Îvr) Răzvrătit. 3-4 (Fam) Scandalagiu.

zurbagiu, -ie adj. 1 (fam.; despre oameni) Care caută ceartă; scandalagiu. ◊ (subst.) Era vestit ca zurbagiu fără pereche (CA. PETR.). 2 (înv., reg.) Răsculat, răzvrătit, rebel. ◊ (subst.) Erau păziți de arnăuți veghind în contra zurbagiilor (PER.). • pl. -gii. și (înv., reg.) zorbagiu, -ie adj., s.m. /zurba+ -giu.

ZURBAGIU adj. și sm. 1 ‡ Rebel: pre cei mai zurbagii ... i-au băgat în ocnă LET. ¶ 2 familiar Scandalagiu, care caută cearta cu lumînarea: văd și eu că mi-i eroul Cam nervos, cam ~ VLAH.; Dar în sat era și-un popă Zurbagiu și hărțăgaș SPER. [zurba].

ZURBAGIU, -IE, zurbagii, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurba + suf. -giu.

ZURBAGIU, zurbagii, s. m. Om certăreț; scandalagiu. Era vestit ca zurbagiu fără pereche. CAMIL PETRESCU, O. I 13. Alecu Toader Precup are faimă de mare zurbagiu și bătăuș. C. PETRESCU, A. 431. Muntenii totdeauna au avut în Moldova faima de zurbagii. RUSSO, O. 101. Sosea Neculcea, Cam băut și cam chefliu, Cu cheful de zurbagiu. TEODORESCU, P. P. 546. ◊ (Adjectival) În sat era și un popă zurbagiu... care-adesea cu boierul cel din sat se dondănea. CONTEMPORANUL, II 10. ♦ (Învechit și arhaizant) Răsculat, rebel. Mai tîrziu, după ce se vor fi calmat spiritele, va întoarce el foaia și se va răfui cu toți zurbagiii de azi. REBREANU, R. II 151. Dar în caic cine-mi sînt... zurbagii și turci păgîni. TEODORESCU, P. P. 562.

ZURBAGIU, -IE, zurbagii, s. m. și f. (Adesea adjectival) Om căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Din zurba + suf. -giu.

ZURBAGIU ~e (~i) și substantival 1) înv. Care a luat parte la o zurbă; care s-a răzvrătit. 2) Care face scandal; pus pe certuri; scandalagiu. /zurbă + suf. ~giu

zurbagiu m. 1. od. rebel; 2. (sens modern) gâlcevitor, cată-cearta: ori că-i un mare zurbagiu, ori că-i bețiu POP. [Formațiune analogică].

zurbagíŭ m. (din maĭ vechĭu zorbagiŭ, rebel, d. zorba, zurba. V. zurba). Fam. Beligiŭ, volintir, scandalagiŭ.

zorbagiu, ~ie smf, a vz zurbagiu

!zurbagiu (fam.) adj. m., s. m., pl. zurbagii, art. zurbagiii (desp. -gi-ii); adj. f., s. f. zurbagie, pl. zurbagii, art. zurbagiile (desp. -gi-i-)

zurbagiu (fam.) adj. m., s. m., f. zurbagie; pl. m. și f.. zurbagii

zurbagiu adj. m., s. m., f. zurbagie; pl. m. și f. zurbagii

zurbagiu

ZURBAGIU adj., s. v. arțăgos, certăreț, gâlcevitor, răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat, scandalagiu.

zurbagiu adj., s. v. ARȚĂGOS. CERTĂREȚ. GÎLCEVITOR. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT. SCANDALAGIU.

ZURBAGIU adj. (Mold.) Răzvrătit. Pre cei mai zurbagii, ca 80 de oameni, i-au băgat în butuci. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: zurba + suf. -giu. Vezi și zurba, zurbalîc. Cf. rocoșan, rocoșelnic, rocoșitor, zurba (1).