ZOBI, zobesc, vb. IV. Tranz. A fărîma, a zdrobi, a strivi. Da noaptea tata-l pîndise la pod, cînd știa că are drum spre cătun. îl zobise-n picioare. STANCU, D. 189. ◊ Refl. De atîta umblet se zobise zăpada și se făcuse pulbere groasă, fumurie. CAMIL PETRESCU, O. I 500. ◊ Expr. A fi bit de oboseală = a fi frînt, doborit de oboseală. Doarme... E zobit de oboseală. DELAVRANCEA, A. 125.