zinc s.n. (chim.) Element chimic, metal de culoare cenușie, casant la temperatura ordinară, maleabil și ușor fuzibil, prezent în natură sub formă de sulfuri cu starea de oxidare doi, care este folosit la zincarea tablei de oțel, la obținerea de aliaje (alamă, alpaca) etc. (Zn). ◊ Clorură de zinc = sare incoloră, solubilă în apă, obținută prin dizolvarea deșeurilor de zinc sau a oxidului de zinc cu acid clorhidric, folosită în industrie. Bromură de zinc = pulbere de culoare albă, solubilă în apă și în alcool, folosită în medicină ca sedativ și antispasmodic. Strat de zinc = pulbere ușoară, onctuoasă, insolubilă în apă, folosită în cosmetică și în industria cauciucurilor. Alb de zinc v. alb. Galben de zinc v. galben. Oxid de zinc v. oxid. Sulfat de zinc v. sulfat. Sulfură de zinc v. sulfură. ◊ Compus: zinc-dur = aliaj din fier, zinc și plumb, care se formează la suprafața pieselor din oțel introduse în zinc topit. • /<fr. zinc, germ. Zink.