zeitate s.f. 1 Ființă imaginară, înzestrată cu atribute și puteri supranaturale, care este reprezentată printr-un om sau printr-un animal și pe care o adorau popoarele păgîne; divinitate. Germanii... au stropit altarele zeităților lor războinice (E. LOV.). ◊ Fig. Mă lăsai la pronia întîmplării, un fel de zeitate oarbă (HOG.). 2 Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unei adorații, al unei prețuiri deosebite, al unei mari iubiri etc.; idol. Tineri care, din femeie, v-ați făcut o zeitate... Voi puteți a mă-nțelege (MACED.). 3 Calitatea de zeu; natură, esență divină; divinitate. Îi cere să-i ia nimbul nemurirei, zeitatea lui (GHER.). • sil. ze-i-. pl. -ăți. /zeu + -itate, după divinitate.