vânătaie sf [At: PRAV. 231 / V: ~tăi sm / Pl: ~tăi, (înv) ~ / E: vânăt + -aie] 1 Pată vânătă care apare pe piele, de obicei în urma unei lovituri Si: (med) echimoză, vinețeală (3), (înv) vânătură², (îrg) vânătare, (reg) vâlcă (2), vâlcezeală (1), vânățauă Vz vinețel (10). 2 (Îvr; fig) Suferință morală. 3 (Trs) Bolta albastră a cerului. 4 (Trs; pex) Atmosferă (1). 5 (Trs; pex) Spațiul atmosferic.

VÂNĂTAIE ~ăi f. Pată vânătă ce apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză. [G.-D. vânătăii] /vânăt + suf. ~aie

vânătaie f. semn vânăt pe piele (cauzat de lovituri).

vânătăi sm vz vânătaie

vînătaie s.f. Pată vînătă care apare pe corp ca urmare a lezării țesuturilor și a hemoragiilor subcutanate (provocate de lovituri); echimoză, vinețeală, (înv., reg.) vînătare, (înv.) vînătură. Avea doar cîteva vînătîi pe obraz și o pleoapă mai umflată (VOIC.). • sil. -ta-ie. pl. -ăi. /vînăt + -aie.

VÎNĂTAIE, vînătăi, s. f. Pată vînătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză. Pe tîmpla stîngă avea două vînătăi alungite ca de vergea. V. ROM. decembrie 1951, 209. Puse pe George să-și ridice cămașa, să arate domnilor vînătaia din spinare. REBREANU, I. 69. Mama Zoița avea, drept între ochi, o vînătaie, și pe obraz fire de păr smulse din cap. BUJOR, S. 93.

vînătáĭe f., pl. ăĭ (lat. *venetalia, vînătăĭ. Cp. cu bătaĭe). Semn vînăt rămas pe pele după o lovitură (echimoză). – Vechĭ vînătare, pl. ărĭ. Vînătările ceruluĭ, marginea pămîntuluĭ, unde ceru pare că se unește cu pămîntu.

vânătaie s. f., art. vânătaia, g.-d. art. vânătăii; pl. vânătăi

vânătaie s. f., art. vânătaia, g.-d. art. vânătăii; pl. vânătăi

vânătaie s. f., art. vânătaia, g.-d. art. vânătăii; pl. vânătăi

vânătaie, -tăi.

vînătaie

VÂNĂTAIE s. (MED.) echimoză, vinețeală, (înv.) vânătare. (Are o ~ la ochi.)

VÎNATAIE s. (MED.) echimoză, vinețeală, (înv.) vînătare. (Are o ~ la ochi.)