VÎLVORA, pers. 3 vîlvorează, vb. I. Intranz. (Rar) A se aprinde, a arde cu flăcări mari, a scoate flăcări. Focul ce dormise sutimi de ani sub cenușă a vîlvorat la o adiere misterioasă. MACEDONSKI, O. IV 115. ◊ Fig. Obrajii lui vîlvorară. MACEDONSKI, O. III 67. Dar largile buchete de trandafiri sîngerii... vîlvorau printre frunzele lor verzi și ruginii. id. ib. 96.