vultur s.m. 1 (ornit.) Numele dat mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul masiv, tăios și coroiat, cu aripile lungi, cu picioarele puternice, cu ghearele tari, cu privirea ageră și scrutătoare, care se hrănesc cu animale vii și cu stîrvuri: a) (și vultur mohorît, vultur pleșuv, vultur negru) pasăre cu penele de culoare brună-roșcată mai deschisă pe pîntece, cu gîtul golaș și cu capul acoperit cu puf, care se hrănește mai ales cu hoituri (Gyps fulvus); vultan; b) (și vultur sur, vultur cenușiu, vultur brun) pasăre cu penajul brun-închis, cu gîtul golaș, care este cea mai mare dintre răpitoarele răspîndite în Europa (Aegypius monachus); c) (și vultur pescăresc) pasăre cu penele de culoare galbenă-ruginie, cu coada albă, care se hrănește mai ales cu pești (Haliaëtus albicilla); d) (și vultur regal, vulturul stîncilor, vultur de piatră) pasăre puternică dar mai mică și mai iute în mișcări ca celelalte, cu penele de culoare brună-negricioasă, cu ghearele lungi și ascuțite, care se hrănește numai cu came proaspătă (Aquila chrysaëtos). ◊ Compar. Ce vă este, zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînșii (CR.). △ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. Are priviri de vultur și de demon (VIANU). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2 (herald.) Figură simbolică reprezentînd un vultur (cu unul sau cu două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile etc. ale unor țări, familii nobiliare etc. ♦ Ext. Stemă, emblemă, insignă, steag etc. avînd o asemenea figură. Echipajul împăratului e negru cu vulturi de argint pe felinare (M. I. CAR.). ♦ Spec. Stindard al legiunilor romane, înfățișînd o acvilă. 3 (astron.; art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația lebedei și vizibilă vara. • acc. și vultur. pl. -i. /lat. vultŭrem.