votru, voatră s.m., s.f. 1 (reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. Cînd pleacă feciorul cu votrii la pețit, treaba-i de regulă isprăvită (POP.). 2 (înv.) Codoș, proxenet. Rușinea de a se-ncrede într-a hotrului știință, în inima unei fete ține cinstea în ființă (CON.). • pl. -i, -e. și (înv., reg.) hotru, hoatră s.m., s.f. /cf. slav. вътрь, вотрь „fierar”.