VORNICEL s. m. (Mold., ȚR) Slujbaș subaltern al vornicului, înlocuindu-l pe acesta în orașe și sate. A: Iară vorniceii din tîrg apucă de pe la dughenele jidovilor din Iași lavițile și scîndurile și le lua să trebăluiască trebile acei biserici. PSEUDO-AMIRAS. Au scris cărți pe la stăpînii satelor și pe la vornicei și pe la vătămani, să-i scoață pe toți la rumte. NECULCE. B: Iar mai vîrtos pripasurile dă vițile ce să găsesc făr de stăpin avea dă le lua acei dvornicei supt purtarea lor de grijă. PRAV. COND. 1775. La această judecătorie să stea . . . logofeței, zapcii ce sînt orînduiți cu aceleași pricina ce să caută si vorniceii. PRAV. COND. 17S0. Variante: dvornicel (PRAV. COND. 1775). Etimologie: vornic + suf. -el. Vezi și vornic, vornicie.