vornic m. od. 1. guvernatorul sau judecătorul Moldovei inferioare și superioare: Vornic de Țara de sus, Vornic de Țara de jos; 2. (de poartă) pl. dregători, în număr de 12, cari ședeau în poarta palatului și judecau procesele mărunte; 3. (la Botoșani), judecător urban, numit și pârcălab; 4. ministru de interne și mai târziu rang de boierie: Mare Vornic; 5. primar de sat: să se mărite cu vornicul satului AL.; 6. vornicel. [Vechiu-rom. dvornic = slav. DVORĬNIKŬ, mai marele Curții (din DVORŬ, curte, palat)].