vorbareț, -ă adj. (înv., reg.) 1 Vorbăreț. P-atunci bărbierii erau... flecari, vorbăreți și ușori la gură (ISP.). 2 Fig. Care este expresiv, elocvent, grăitor. Unu-n brațele altuia, tremurînd ei se sărută, Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută (EMIN.). • pl. -i, -e. /vorbi + -areț.