VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

VORBĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care este predispus să vorbească mult; bun de gură; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~ăreț
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VORBĂRÉȚ s., adj. v. flecar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Vorbăreț ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. sg. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink