voluptate sf [At: LAZĂR, P. T. 107 / Pl: ~tăți / E: fr volupté, lat voluptas, -atis] 1 Plăcere a simțurilor trăită cu intensitate deosebită Si: senzualitate, (rar) voluptuozitate. 2 Stare accentuată de satisfacție fiziologică. 3 (Prc) Satisfacție intensă provocată de actul sexual. 4 (Fig) Satisfacție intensă de ordin moral sau intelectual. 5 (Fig) Emoție estetică. 6 Caracter senzual. 7 Înclinație naturală pentru plăceri senzuale.

voluptate s.f. 1 (mai ales cu determ. care precizează felul, cauza etc.; adesea în loc.adv. precedat de prep. „cu”) Plăcere a simțurilor, a trupului trăită cu deosebită intensitate; poftă, chef. Cu cîtă voluptate își mlădie Trupul formele-i rotunde (VLAH.). ◊ Fig. Zbuciumarea e uneori o îndoială, o apropiere, un surîs al voluptății (CA. PETR.). ♦ Satisfacție intensă provocată de actul sexual. Biete vlăstare fragede venite pe lume cine știe cum, odrasle ale ceasurilor de păcat ori ale clipelor de fericire, născuții din... voluptăți intense (ARGH.). 2 Desfătare sufletească; încîntare, satisfacție. O voluptate sufletească îl cuprinse (EMIN.). ♦ (cu determ. care desemnează o relație contradictorie, paradoxală etc.) Suferință tu, dureros de dulce... Pîn-în fund băui voluptatea morții Ne-ndurătoare (EMIN.). • pl. -ăți. /<fr. volupté, lat. vŏluptas, -atis.

VOLUPTATE s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor. Topită în voluptatea amețelei [dansului] surîdea c-o ușoară cochetărie. BART, L. 156. Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate. EMINESCU, O. IV 132. 2. Desfătare sufletească, încîntare. Printre aceștia, o ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii... încît spiritul meu fu un îndelung prilej de contemplare și voluptate. BOGZA, C. O. 5. Își făcea o plăcere din necaz, și din durere, o voluptate. CARAGIALE, O. III 237. Sufletul cu voluptate în extaz adînc plutește. ALECSANDRI, P. A. 126.

VOLUPTATE s.f. 1. Plăcere a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încîntare, satisfacție. [Cf. fr. volupté, lat. voluptas].

VOLUPTATE s. f. 1. plăcere a simțurilor, a trupului; voluptuozitate (1). 2. desfătare sufletească; încântare. (< fr. volupté, lat. voluptas)

VOLUPTATE ~ăți f. 1) Plăcere mare a simțurilor. 2) Plăcere estetică sau morală deosebită; desfătare sufletească; încântare. /<fr. volupté

voluptate f. 1. plăcerea simțurilor; 2. fig. satisfacțiune dulce, plăcere sufletească: sufletul cu voluptate ’n extaz adânc plutește AL.

*voluptáte f. (lat. volúntas, -átis). Mare plăcere, mare poftă: a bea cu voluptate.

voluptate s. f., g.-d. art. voluptății; pl. voluptăți

voluptate s. f., g.-d. art. voluptății; pl. voluptăți

voluptate s. f., g.-d. art. voluptății; pl. voluptăți

VOLUPTATE s. v. desfătare.

VOLUPTATE s. delectare, desfătare, farmec, încîntare, plăcere, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (~ pe care o poate da o lectură bună.)

Voluptate ≠ calvar