VOLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arcuri de cerc. Plutei care vine cu mare viteză la vale, plutașii trebuie să-i dea... o suplețe de pasăre care face o voltă în zbor. BOGZA, C. O. 374. Iarăși... o oprire, iarăși lăcuste care săreau spre cîmp cu volte smintite. SADOVEANU, M. C. 105. Cu șervetul la gît, cu obrajii clăbuciți de săpun, urmărea prin oglindă voltele briciului din mîna care făcea gesturi dezordonate. BART, E. 71. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) în atitudine, trecere subită de la o concepție la alta. Se ilustră chiar din prima legislatură prin cîteva volte de o adresă și agilitate în adevăr artistice,. VLAHUȚĂ, la CADE. ♦ (Scrimă) Mișcare făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră făcută de o navă cu pînze pentru a-și schimba direcția. ◊ Volta-n vînt = manevră pentru schimbarea direcției vasului împotriva vîntului. Sifliile încep să sune pe punte, oamenii grăbiți se strîng la posturi... «Gata de volta-n vînt»... am schimbat drumul spre Caliacra. BART, S. M. 19. Volta sub vînt = manevră pentru schimbarea direcției în sensul vîntului.