vlădicie s.f. 1 (bis.; înv., pop.) Demnitatea, funcția de vlădică. Popă mare te făcui, Că ți-am dat protopopie, Te-am-nălțat la vlădicie (POP.). ♦ Timpul cît păstorește un vlădică. 2 (bis.; înv., pop.) Organizație bisericească ortodoxă (sau eterodoxă) autocefală, condusă de un vlădică; episcopie; mitropolie. Nu-i fără rost ce face vlădicia, interveni părintele din Cozla, numai cît să mai fi amînat urcarea taxelor (AGÂR.). ♦ Sediul acestei organizații. 3 (înv.) Cîrmuire; stăpînire; putere, autoritate. Împărăția ta împărăție în toate veacurele, Vlădicia ta în toate neamure și neamure (COR.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /vlădică + -ie.