VISĂTOR¹, -OARE, visători, -oare, adj. Care visează (2), care este cufundat în visare; înclinat spre reverie, spre contemplație. Tovarășul meu era un om de patruzeci de ani, un om nalt, tăcut și visător. SADOVEANU, O. VIII 7. În faptul dimineții, prin parc, îngîndurată, Se plimbă visătoare Fatma. COȘBUC, P. I 52. ◊ Fig. Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut. Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo? EMINESCU, O. I 149. ◊ (Adverbial) Fața lui se lămurește, Pare-nduioșat acum... Visător și lung privește Casele de peste drum. TOPÎRCEANU, B. 71.