viscolire sf [At: MARDARIE, L. 282 ²/1 / Pl: ~ri / E: viscoli] Suflare violentă a vântului însoțit de ninsoare sau de lapoviță Si: viscoleală, (pop) viscolitură.

VISCOLIRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; rafală de viscol. V. viscol. Dar un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. MACEDONSKI, O. I 30. Fericit acel ce noaptea, rătăcit în viscolire, Stă, aude-n cîmp lătrare. ALECSANDRI, P. III 14. ♦ Fig. Vîrtej. Toate vedeniile viitorului... îi apărură într-o viscolire de imagini. SADOVEANU, P. M. 147.

VISCOLI, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

vicola v vz viscoli

vicoli v vz viscoli

viscoli [At: MOLNAR, D. 260/1 / V: (îrg) vic~, (reg) jic~, jiculi, vicola, vișc~ / Pzi: 3 ~lește, (reg) viscolă / E: viscol] 1 viim A sufla vânt puternic (însoțit de ninsoare sau de lapoviță), spulberând zăpada în vârtejuri Si: (reg) a omeți. 2 viu (D. vânt) A sufla violent spulberând și troienind zăpada. 3 vtu (D. vânt) A spulbera și a troieni zăpada. 4 vtim (C. i. oameni) A-l biciui viscolul.

vișcoli v vz viscoli

viscolitură s.f. (pop.) Viscolire. ♦ Concr. Zăpadă viscolită, troian de zăpadă îngrămădită de viscol. • pl. -i. /viscoli + -tură.

VISCOLI, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni (succesiv) zăpada. – Din viscol.

VICOLI vb. IV v. viscoli.

VISCOLI, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. Impers. A bate vînt puternic cu ninsoare spulberată în vîrtejuri. Vineri noaptea a viscolit mereu, pînă tîrziu. BOGZA, A. Î. 137. Afară viscolește, s-aude lovind în geamuri pulberea de zăpadă, vînturată pe jos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 92. Așezat la gura sobei, noaptea pe cînd viscolește, Privesc focul. ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ Tranz. (Rar, cu subiectul «zăpadă») A lovi, a biciui (în rafale); a troieni. Lasă, măria-ta, să-l ude ploile, să-l viscolească zăpada și să-l bată soarele. DELAVRANCEA, O. II 133. 2. Fig. A se mișca repede, ca zăpada purtată de viscol. Viscolește alb nisipu-n lungul plajei fără lume. D. BOTEZ, P. O. 50. ◊ Tranz. (Rar) A face să se miște dintr-o parte în alta; a flutura, a zgîlțîi. Își strîngea mereu la piept antereul de lustrin negru pe care vîntul i-l lua afară, viscolindu-i-l încoa și încolo. MACEDONSKI, O. III 119. – Variantă: vicoli vb. IV.

A VISCOLI pers. 3 ~ește intranz. A fi viscol; a spulbera. /Din viscol

viscolì v. a sufla un viscol: noaptea pe când viscolește AL.

viscolésc v. intr. impers. (ung. *veszkölni îld. veszködni, a fi agitat). Bate vîntu pe cînd ninge: viscolea strașnic. – În nord și a vicoli.

viscolire s. f., g.-d. art. viscolirii; pl. viscoliri

viscolire s. f., g.-d. art. viscolirii; pl. viscoliri

viscolire s. f., g.-d. art. viscolirii; pl. viscoliri

viscoli (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscolește, 3 pl. viscolesc, imperf. 3 sg. viscolea; conj. prez. 3 sg. să viscolească

viscoli (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscolește, imperf. 3 sg. viscolea; conj. prez. 3 sg. să viscolească

viscoli vb., ind. prez. 3 sg. viscolește, imperf. 3 sg. viscolea; conj. prez. 3 sg. viscolească; ger. viscolind

VISCOLIRE s. troienire. (~ zăpezii.)

VISCOLI vb. 1. a viforî. (Afară ~.) 2. a spulbera. (Vântul ~ zăpada.) 3. a troieni. (Vântul ~ zăpada.)

VISCOLI vb. 1. a viforî. (Afară ~.) 2. a spulbera. (Vîntul ~ zăpada.) 3. a troieni. (Vîntul ~ zăpada.)