VINERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămînii, care urmează după joi. Vinerea-i o zi scumpă, nu mă prea silesc la muncă. ȘEZ. III 201. Vinerile le cinstesc Și nu mă prea ostenesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 426. ◊ Expr. A avea multe vineri = a avea multe zile de trăit. Bietul Moroi! Spune tu, dacă mai are multe vineri pe pămînt. DELAVRANCEA, S. 148. ◊ (În credința bisericii creștine) Vinerea mare (a patimilor, a paștilor, a ouălor sau seacă) = vinerea din ajunul paștelui în care creștinii țin post sever. În vinerea seacă prea-cuviosul cocea oul la luminare, ca să mai ușureze din cele păcate. CREANGĂ, P. 111. În vinerea paștelor... fetele... sună clopotul. ȘEZ. II 196. În vinerea ouălor Dinaintea poștelor, Muma Corbii c-a aflat Unde-n temniță-i băgat. TEODORESCU, P. P. 532. Vinerea mare= sărbătoarea sfintei Paraschiva (la 14 octombrie). Prin unele părți se crede că sfînta Paraschiva a fost chinuită de păgîni într-o vineri și de aceea, în orice zi ar cădea această sărbătoare, poporul o numește vinerea mare. PAMFILE, S. T. 60. S-a trecut vinerea, mare, S-a rărit codrul pe poale. MAT. FOLK. 377. ◊ (Adverbial) a) (În forma vinerea) în fiecare vineri. Vinerea era tîrg. DUMITRIU, N. 188. Veneau din satele vecine la tîrgurile săptămînale, marțea și vinerea, cînd mahalaua era înecată de precupeți. CAMIL PETRESCU, O. II 63. Parcă mănîncă numai vinerea, se spune despre un om slab la trup. Ce credeți că mi-ți văzu?... Un bătrîn... slab și pipernicit și cocoșat, de parcă mînca numai vinerea. ISPIRESCU, L. 101. b) într-o zi de vineri. Miercuri m-am dus la tîrg, joi tîrguiesc, vineri vin. ȘEZ. III 201.