VIGOARE s. f. Putere, forță, energie, vitalitate. Radu Comșa călca în gerul aspru al iernii, fără nici o vigoare. C. PETRESCU, Î. II 151. [Natura] dă sufletului aripi și trupului vigoare. Femeii frumusețe, iar geniului scîntei. CERNA, P. 59. Aceste certuri... dau vigoare și energie cugetărilor și acțiunilor. BOLINTINEANU, O. 421. ◊ Fig. Vigoarea nesecată a pămîntului pe care lucra de douăzeci și cinci de ani, parcă îi dăruise ceva din viața lui. ANGHEL, PR. 56. ◊ Loc. adj. (Despre legi, regulamente, dispoziții) În vigoare = cu putere de aplicare, valabil într-un anumit timp. Ați fi în tot dreptul de a-mi imputa că clevetesc lucrările Comisiunii centrale, sprijinind că ea a făcut reviziunea legilor în vigoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 123. ◊ Expr. A intra în vigoare v. intra (II 6).