verdeață s.f. 1 însușirea de a fi de culoare verde; culoarea verde a frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete (de vară); (înv.) verzeală. ♦ Fig. (înv.) Prospețime, vigoare. 2 Concr. Mulțime de plante, de frunze, de ramuri, de ierburi verzi etc.; (înv.) verdură*. (reg.) verziciuni. ♦ Ext. Loc acoperit cu vegetație. Avea obicei să purceadă la plimbare cătră verdeață (SADOV.). 3 Colect. Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 4 Compus: (bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi din genul Pteurococcus, care cresc (ca un praf fin, verde-palid) pe stînci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. • pl. -ețuri, (înv., pop.) -ețe. /verde + -eață.