VENIN s. n. 1. Substanță toxică, secretată de unele animale (șerpi, insecte și arahnide) și de unele plante sau preparată de om (mai ales din plante otrăvitoare). V. otravă. [Dacii] închină o cupă de venin, Decît să fie robii soldatului străin. EFTIMIU, Î. 145. Fratele cel mic murise De venin omorîtor, Dar din ora ce pierise Domnul sufere greu dor. BOLINTINEANU, O. 96. ◊ Fig. D-ta n-ai iubit, doamnă? Nu știi ce venin este acesta? NEGRUZZI, S. I 50. Bate vîntu sus în slavă, Cu venin și cu otravă. HODOȘ, P. P. 123. ♦ Fig. Răutate, dușmănie. Ghimpii și veninul vieții i se descopăr la orice cotitură și la orice perspectivă nouă, după ce a ieșit din copilărie și intră în adolescență. SADOVEANU, E. 259. Cucoana Catinca știuse așa de bine să-și crească copiii, cu atîta venin ponegrise pe tata în ochii lor, încît se trezi cuconu Ioniță străin în casa sa. HOGAȘ, H. 18. Cum de mai ești în viață, avînd atît venin? ALECSANDRI, T. II 334. ◊ Loc. adj. De venin = răutăcios, dușmănos. Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie, Cu inima stearpă, rece și cu suflet de venin! EMINESCU, O. I 30. 2. Însușirea de a fi toxic; toxicitate. Sfîrșise operația smulgerii musteților care, roase de veninul argintului viu, ieșeau cum le atingea. NEGRUZZI, S. I 209. Omul acesta uriaș, care nu se temea de nimeni și de nimic, se temea de veninul osîndei. POPA, V. 38. 3. (Popular) Fiere. Cîntă paseruica-n spin, Copila scoate venin. Cîntă paseruica-n salce, Copila de moarte zace. ALECSANDRI, P. P. 231. ◊ Expr. A (sau a-și) face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sînge rău. Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte... atît mai bine pentru mine. CARAGIALE, O. 1133. A pune (cuiva) venin la inimă = a supăra (pe cineva) foarte tare, a face (cuiva) sînge rău. Am să-mi arăt puterile chiar de aici, de pe loc, în ciuda spînului, ca să-i punem venin la inimă. CREANGĂ, P. 235. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, furia, mînia (față de cineva). Fig. Supărare, mîhnire, necaz, furie. Veninul strîns l-am preschimbat în miere, Lăsînd întreagă dulcea lui putere. ARGHEZI, V. 9. Am zîmbit uitînd veninul care-n suflet mi s-a strîns. MACEDONSKI, O. I 97. Baba de venin se smulse o dată din piuă-n sus și rupsă lanțurile. EMINESCU, N. 10. Acele dulci suspinuri Cum se schimbă-n chinuri Și bucuria noastră în otrăvit venin. ALEXANDRESCU, M. 116. – Variantă: (regional) verin (MARIAN, Î. 465, BUDAI-DELEANU, Ț. 141) s. n.