vanitate s.f. 1 (Sentiment de) încredere exagerată în calitățile proprii; dorință de a face impresie; ambiție neîntemeiată; atitudine, manifestare, comportare de om vanitos; trufie, înfumurare, îngîmfare. Se înduioșă de atîta lipsă de vanitate (CE. PETR.). 2 Deșertăciune, zădărnicie. Un melancolic:., obsedat de vanitatea lumii (CĂL.). ♦ (la pl.) Ceea ce este zadarnic; lucru inutil, fară rost. Luăm titlurile, decorațiile, vanitățile aristocratice... și ne credem serios că sîntem aristocrați (BOL.) • pl. – ăți. /<fr. vanité, lat. vanĭtas, -atis <vanus, -a, -um „van”.