Definiția cu ID-ul 940431:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livresc) Zadarnic, inutil, fără rost. Toată agitația noastră a fost vană. SADOVEANU, E. 31. Tăcerea și liniștea pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. ANGHEL, PR. 77. O agonie a sufletului, o luptă vană, crudă. EMINESCU, N. 73. Tot timpul se consumă în intrigi, dezbateri personale, vane. GHICA, A. 767. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba, fără rost. În van ai blestema și-n van ai geme. IOSIF, PATR. 81. În van mai caut lumea-mi în obositul creier. EMINESCU, O. I 71. În van ne umplem capul cu învățături, dacă inima ne este seacă de simțăminte. BOLLIAC, O. 260. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. Există un fumat trist și necăjit ca o desperare mută, ca o vană consolare. RALEA, O. 64. Nici preoți și nici medici nu cheamă, spre-a le cere, C-o vană ușurare, o vană mîngîiere. MACEDONSKI, O. I 265. Să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. EMINESCU, N. 72.