VAGANT, vaganți, s. m. Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi. – Din fr. vagant.

vagant, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~nți, ~e / E: fr (1) vagant, lat vagans, ~ntis, ger vagant, (2) ger Vagant] (Liv) 1 a Vagabond (2). 2 sm (În Evul Mediu, în Europa occidentală) Student călător care circula de la o universitate la alta. 3 sm Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi Si: goliard (1).

vagant, -ă adj., s.m. 1 adj. Care hoinărește din loc în loc; rătăcitor, nestatornic; care este rătăcitor, fară domiciliu; vagabond. 2 s.m. (în Ev. Med., în Europa de Vest) Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cînta bucuria de a trăi. ♦ Student călător care circula de la o universitate la alta. • pl. -ți, -te. /<fr. vagant, lat. vagans, -ntis, germ. vagant, Vagant.

VAGANT, vaganți, s. m. Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi; goliard. – Din fr. vagant.

VAGANT, -Ă adj. (Liv.) Care umblă din loc în loc; rătăcitor, nestatornic, fără domiciliu. [Cf. germ. vagant, lat. vagans].

VAGANT s. m. poet medieval de limbă latină, rătăcitor, nestatornic. (< fr. vagant)

VAGAL, -Ă I. adj. rătăcitor, nestatornic, fără domiciliu. II. s. n. poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi. (< fr. vagant, lat. vagans)

vagant adj. m., pl. vaganți; f. sg. vagantă, pl. vagante