VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

vânturél¹ (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VÂNTURÉL s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vindereu, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vânturél (șoim, erou legendar) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vânturél (vântuleț) s. n., pl. vânturéle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink