UZURPA, uzurp, vb. I. Tranz. A-și însuși în mod abuziv drepturi, demnități, bunuri care aparțin altuia. Tu cine ești? Ce cauți aici? De ce l-ai omorît să-i uzurpi locul? C. PETRESCU, R. DR. 311. ◊ Fig. Iacă cum uzurpă ea [vocala străină] dreptul vocalelor noastre. NEGRUZZI, S. I 262. ◊ Refl. reciproc. (Rar) Cutreierau lumea, împărțindu-și moștenirea, războindu-se între dînșii, uzurpîndu-se unul pe altul. C. PETRESCU, R. DR. 44. – Prez. ind. și: uzurpez (BĂLCESCU, O. II 271).