UITĂTURĂ, uitături, s. f. Privire, aruncătură de ochi. Zărea ici și colo uitături dușmănoase. STĂNOIU, C. I. 195. Își ațintise tot timpul asupra acelei triste priveliști... uitătura vioaie. M. I. CARAGIALE, C. 26. Numai din cînd în cînd îl fulgeră cu cîte o uitătură. BASSARABESCU, S. N. 20. Fu de ajuns o uitătură; căci îi răpi inima. ISPIRESCU, L. 288. ♦ Fel de a se uita, de a privi; căutătură. Avea ochi negri, vii, și uitătura mirată, ca de veveriță. BOGZA, Ț. 17. Uitătura piezișă, ocolind ochii, nu făgăduia nimic bun. C. PETRESCU, Î. II 83. Nu avusesem putere să-mi înfrîng sfiala și să-i răspund... tot așa de tăios cum îi fusese uitătura. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 251.