TĂU s. n. (Mold., Ban., Criș.,Trans. SV) Lac, iezer. A: Rumpse în pustie apă și tău în pămînt însătat. DM, 2^r; cf. DPRS, 132^r. C: Vor vedea oamenii cei răi tăul celu de focu. MISC. SEC. XVII, 124^r, Tĕu. Stagnum. AC,374. Să mă ducă în rai cu diboli și în tău cu îngeri.OG, 388; cf. N. TEST. (1648), apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; VISKI, apud TEW; LEX. MARS., 222, 237. ♦ Prăpastie, abis, genune. A: Iară aceia ce-mi cearcă răul, Fără de veaste să-i soarbă tăul. DOSOFTEI, PS. Sări șearpele gios în căscătura tăului și cădzură dealurile îmbe preste șearpe, de vindecară tăul si-l asămănară de să feace șes. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. to. Vezi și tăușor. Cf. r î b n i c .