TĂBLUIT, -Ă, tăbluiți, -te, adj. Acoperit cu tablă. La debarcaderul acesta aștepta priponit pe mal, în doi țăruși, podul: un pod solid, încăpător... pe patru luntri în coaste tăbluite. GALAN, B. I 46. Ploua mai tare și pornise vîntul... Un zgomot greu, – parcă umbla cineva pe case tăbluite, – alerga prin tîrgușorul amorțit. SADOVEANU, P. 164.