TÎRNĂCOP, tîrnăcoape s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt (sau la amîndouă capetele), fixată într-o coadă de lemn și folosită la spart pietre, la săpat în pămînturi tari etc. Scoase din odaia din fund un tîrnăcop... și începu să sape. GALACTION, O. I 149. Doi soldați bătrîni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hîcîind a osteneală după fiece lovitură de tîrnăcop. REBREANU, P. S. 11. În amurgul serii el se ridică, își luă cazmaua, tîrnăcopul și lopata... apoi se uită cu ochi pînditori în toate părțile. SLAVICI, O. I 319. ◊ Fig. Balzac putea spune odinioară... că tîrnăcopul criticii dărîmă, nu construiește. SADOVEANU, E. 41.