TÂRCOL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

târcol sn [At: ODOBESCU, S. III, 253 / V: (reg) tor~, ~oală sf / Pl: ~oale / E: pvb târcoli] 1 (Reg; îlav) În ~ În cerc. 2 (Reg; îlpp) În (sau la) ~ul În jurul. 3 (Pfm; îe) A da ~oale sau, rar, a da, a face (un) ~ A se învârti în preajma cuiva sau a ceva (cu un anumit scop). 4 (Pfm; îae) A umbla pe lângă o femeie, căutând să-i câștige simpatia. 5 (Pop; rar; îe) A face un ~ A da o raită. 6 (Reg) Împrejmuire. 7 (Reg) Loc îngrădit lângă casă sau în câmp unde se țin vitele și oile Si: ocol. 8 (Olt) Margine. 9 (Olt) Circumferință (4). 10 (Reg; îf târcoală) Fiecare dintre cele două discuri de lemn în care sunt fixate capetele șiștorilor de la prâsnelul morii Si: (reg) talger (6), turtă (40). 11 (Mun; Olt; lpl) Rotițe de lemn la războiul de țesut, care ajută la schimbarea ițelor. 12 (Olt) Disc orizontal fixat în partea superioară a uneltei olarului. 13 (Olt; art.) Horă nedefinită mai îndeaproape. 14 (Olt; art.) Melodia după care se execută dansul târcoala (13).

TÂRCOL, târcoale, s. n. (În expr.) A da târcoale (sau rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.

TÂRCOL ~oale n.: A da (sau a face) ~oale (sau un ~) a) a se învârti în preajma cuiva sau a ceva; b) a face curte. /<bulg. tărcolo

târcol n. ocol: deie câțeva târcoale curții împărătești ISP. [Bulg. TRŬKOLO, cerc].

târcoală sf vz târcol

torcol sn vz târcol

TÎRCOL, tîrcoale, s. n. (Numai în expr.) A da tîrcoale (sau, rar, un tîrcol) = a se învîrti (în preajma cuiva sau a ceva), a umbla de jur împrejur. Moș Costache vine des să vadă casa, îi dă tîrcoale atente. CĂLINESCU, E. O. I 144. O viespe, cu trupul subțire și inelat, dădu cu îndărătnicie tîrcoale perelor de pe masă. C. PETRESCU, S. 178. Își priveau tăcuți clăițele de fîn, dădeau tîrcoale în jurul lor și oftau din greu. AGÎRBICEANU, S. P. 28. Se oprește să dea un tîrcol, cu ochii la marfă. CARAGIALE, O. II 81. (Fig.) Eu vă țiu pe loc, dînd mereu tîrcoale prin micile taine ale vieții ostășești. ODOBESCU, S. III 579. (Rar) A face un tîrcol = a da o raită. N-ar fi rău să te hotărăști a face cu mine un mic tîrcol de două zile pîn Harz. CARAGIALE, O. VII 170.

tîrcól n., pl. oale (bg. tŭrkalo, cerc, roată, infl. de ocol. V. torocală, rotocol și otrocol). Vest. O bucată de lemn rătundă în care se prind lemnele care formează prîsnelu. (E un tîrcol sus și unu jos). Fig. Mers în prejur p. a spiona, a ataca orĭ a face curte: la serată îĭ dădu tîrcoale toată vremea (Rebr. 2, 128). V. ocol, raĭtă, viraj, volant.

târcol s. n., pl. târcoale

târcol s. n., pl. târcoale

târcol s. n., pl. târcoale

TÂRCOL s. v. gard, împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă.

TÂRCOL s. (Olt. și Munt.) terpel. (Dădea ~ stânei.)

TÎRCOL s. (Olt. și Munt.) terpel. (Dădea ~ stînei.)

tîrcol s. v. GARD. ÎMPREJMUIRE. ÎNGRĂDITURĂ. OCOL. ULUCĂ.

tîrcol (-oale), s. n. – Ocol, înconjur. – Mr., megl. tărcol. Bg. tărkalo, tărkolo (Cihac, II, 401). – Der. tîrcoli, vb. (a da tîrcoale), din bg. tărkaljam (Scriban).

târcolul v. ciuleandra; fedeleșul (1).