TUCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç).

tuci sn [At: MARCOVICI, C. 134/16 / V: (reg) tiu~ / Pl: (4-7) ~uri / E: tc tuç] 1 (Îrg) Bronz (1). 2 (Îrg) Clopot (de bronz). 3 Fontă. 4 (Reg) Ceaun (1). 5 (Reg; pex) Vas de fontă. 6 (Reg) Bârsa plugului. 7 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape.

TUCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç).

TUCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. În soba de tuci duduia focul. REBREANU, R. I 243. Cuțitul... poate să fie făcut și din tuci, însă cu tăișul oțelit. PAMFILE, A. R. 42. 2. Ceaun. Tuci de mămăligă. ▭ Dintr-un tuci arid și hîd, Sub capac au prins să sară Floricele care rîd, Cocoșei de foc și pară. D. BOTEZ, F. S. 42.

TUCI ~uri n. pop. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente, care se produce în furnale; fontă; schijă. 2) Ceaun (sau alt recipient) din fontă. [Monosilabic] /<turc. tuç

tucĭ n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] tuç, tuc, bronz; ngr. túdzi [scris tútzi], bg. sîrb. tuč). Schijă, fontă, aliaj de fer cu cărbune. Munt. Ceaun (Iov. 94).

ciuca v vz țuca

tiuci² sn vz tuci

țuca vtrr [At: KLEIN, D. 444 / V: ciu~ / Pzi: țuc / E: țuc¹] (Reg) 1-2 A (se) săruta.

ȚUCA, țuc, vb. I. Tranz. (Regional) A săruta. Haide, mîndră, să te țuc, Că mîne mă duc la plug. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 476.

A SE ȚUCA mă țuc intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /Din țoc

A ȚUCA țuc tranz. reg. A atinge cu buzele pe cineva (în semn de respect, de dragoste etc.); a săruta. /Din țoc

tuciu n. 1. fier combinat cu carbon; 2. vas de tuciu (numit obișnuit ceaun). [Turc. TUČ, bronz].

țuc, a -á v. tr. (var. din a țocăi. Cp. cu sîrb. cukati, a izbi, bg. cukam, beaŭ vin mult). Trans. Ban. Fam. Sărut, pup.

tuci s. n., (vase) pl. tuciuri

tuci s. n., (vase) pl. tuciuri

tuci s. n., (vase de fontă) pl. tuciuri

tuci

țuca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. țuc, 2 sg. țuci, 3 țucă; conj. prez. 1 sg. să țuc, 3 să țuce

țuca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țucă

țuca vb., ind. prez. 1 sg. țuc, 3 sg. și pl. țucă

tuciu, -ciuri.

TUCI s. v. ceaun.

TUCI s. v. fontă.

TUCI s. fontă, (prin Ban.) bădic, (Mold.) schijă. (Un tub de ~.)

tuci s. v. CEAUN.

ȚUCA vb. v. săruta.

țuca vb. v. SĂRUTA.

tuci (-iuri), s. n. – 1. Fontă. – 2. Ceaun, oală, tingire. – Mr., megl. tuci. Tc. tuç, din per. tuč „bronz” (Șeineanu, II, 385; Lokotsch 2098), cf. ngr. τούτσι, alb., bg., sb. tuč. – Der. tuciuriu, adj. (negru, brunet, oacheș; cenușiu, cafeniu).

țuca, țuc, vb. intranz. – A săruta: „Țucu-i ochii lui cei dragi” (Calendar, 1980: 100). – Din țuc „cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut” (MDA).

țuca, țuc, vb. intranz. – A săruta: „Țucu-i ochii lui cei dragi” (Calendar 1980: 100). – Din țoc „cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut”.