TRĂGĂTOARE, trăgători, s. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa; șleau³. Zburam ca o turturea, Tăiam calul cu scara, Piciorul trăgătoarea, Aplecîndu-mă pe șa. ȘEZ. I 113. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut corecții corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. Aplicau trăgătorile pentru cine știe ce nimicuri. CAMILAR, N. I 244. 2. (Rar) Trăgaci². Ascultai, într-o mînă cu chibritelnița și în cealaltă cu degetul pe trăgătoarea revolverului. HOGAȘ, M. N. 88. 3. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcîiul cizmei spre a o descălța. La școala de ofițeri din București, descălțarea se face cu un aparat numit... trăgătoare. PAMFILE, I. C. 348. 4. Vas pentru grăunțe de mărimea unei banițe. Grîul roșu greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare. SANDU-ALDEA, U. P. 100. – Pl. și: (2) trăgătoare (SAHIA, N. 37).