TRUFIE, trufii, s. f. Atitudine arogantă, plină de mîndrie și de înfumurare; semeție, fală, înfumurare, aroganță. Sufletul ei cerea zgomotul veseliilor, strălucirea averilor, vîlva trufiilor. ODOBESCU, S. III 206. Tirania lui crește din zi în zi o dată cu trufia lui. ALECSANDRI, T. II 51. În cîmpurile Rovinei el înfrînse trufia lui Baiazet al II-lea. BĂLCESCU, O. I 193. ◊ Loc. adv. Cu trufie = cu aroganță, trufaș. Domnul Emilian întinse cu trufie palma și primi cei cîțiva gologani. SADOVEANU, O. VIII 156. Midas... răspunse cu trufie că Pan cîntase mai frumos. ISPIRESCU, U. 110.