TRÚFĂ1, trufe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violetă-negricioasă, în formă de cartofi, care cresc în pământ (Tuber). 2. Produs de cofetărie făcut dintr-o cremă de ciocolată. – Din fr. truffe.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
laura_tache
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÚFĂ2, trufe, s. f. (Înv.) Trufie. – Lat. *trufa.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
laura_tache
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÚFĂ ~e f. 1) Ciupercă comestibilă în formă de cartof, de culoare violetă-negricioasă, care se dezvoltă în pământ. 2) Preparat alimentar din cremă de ciocolată. /<lat. trufa
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÚFĂ s.f. 1. (Liv.) Inducere în eroare; înșelătorie, șarlatanie. ♦ Abuz de încredere, escrocherie. 2. Gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, de culoare violetă-negricioasă, având forma unui cartof. 3. Produs de cofetărie preparat cu o cremă de unt și ciocolată. [< fr. truffe, it. truffa, prov. trufa < lat.t. tufera].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÚFĂ s. f. 1. inducere în eroare; înșelătorie, șarlatanie. ◊ abuz de încredere, escrocherie. 2. gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, violete-negricioase, de forma unui cartof. 3. produs de cofetărie pe bază de cremă de unt și ciocolată. 4. nas al unui câine. (< fr. truffe)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÚFĂ s. v. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÚFĂ s. (BOT.) trufă de iarnă (Tuber melanosporum) = trufă neagră; trufă de vară (Tuber aestivum) = trufă văratică; trufă neagră v. trufă de iarnă; trufă văratică v. trufă de vară.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trúfă (-fe), s. f. – Mîndrie, fală, îngîmfare, aroganță, trufie. Origine indoielnică. Se consideră în general (Cihac, II, 708; Roesler 577; Șeineanu, Semasiol., 209; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Rosetti, II, 69) că reprezintă gr. τρυφή „delicii desfătări”; dar această soluție nu se potrivește nici semantic și nici fonetic; astfel că Tiktin ajunge să-l considere drept cultism înv. Această soluție din urmă este și mai puțin satisfăcătoare. Sec. XVI, înv. Pare mai curînd un reprezentant indirect de lat. triumphus, cf. it. tronfio „mîndru”, germ. Trumpf, prin intermediul unor idiomuri sl. în care s-ar fi pierdut nazala; însă forma intermediară nu ne apare. Der. trufie (var. trufășie), s. f. (orgoliu, fală); trufi (var. trufăși), vb. refl. (a se mîndri, a se îngîmfa, a se fuduli); trufaș, adj. (mîndru, orgolios, arogant). Din rom. provine bg. din Trans. trufa (Miklosich, Bg., 137).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trúfă (ciupercă, trufie) s. f., g.-d. art. trúfei; pl. trúfe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRUFÁ vb. tr. 1. a garnisi cu trufe (2). 2. (fam.) a împăna, a umple (cu). 3. a înșela, a duce de nas; a escroca. (< fr. truffer)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trufá vb., ind. prez. 1 sg. truféz, 3 sg. și pl. trufeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trufá vb. I (franțuzism) A umple (cu) ◊ „Introducerea, joncțiunea părților și momentelor epilogale au fost trufate cu citate-aforisme, citate-meditații și citate-lozinci.” R.l. 5 IV 72 p. 2 (din fr. truffer)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink