trufă¹ sf [At: PSALT. 53 / Pl: ~fe / E: ml trufa (< gr τρυφή)] 1 (Îrg) Trufie (1). 2 (Reg; îs) Cojoc de ~ Cojoc de sărbătoare. 3 (Înv; îlav) În (sau spre, pre) ~ Pentru a se mândri. 4 (Înv; îal) Pentru a fi lăudat. 5 (Îvr) Trufașie (2). 6 (Îvr) Trufie (7). 7 (Liv) Inducere în eroare. 8 (Liv) Escrocherie (1).

TRUFĂ subst., variantă la trufie. 1. Trufești s. (13 – 15 B 61). 2. Cf. Truha b., dobr. (RI XI 209). 3. Trufaș (Moț) < subst.; – ard. (Var 20); – Petriia (17 A IV 504); -ul, Ioan (Sd VI 314). 4. Cf. Trufșilă, Dima (Sd VII 39).