trop (pl. tropi) (< gr. τρόπος [tropos], pl. tropoi, „melodie, figură retorică, întoarcere de frază”) 1. V. tonos. 2. Unele tratate medievale foloseau termenul t. ca sinonim al termenului tonos (modus – v. mod (I, 3)) sau pentru a indica terminațiile unor toni psalmorum (v. psalmodie). Cassiodor denumea t. vocalizele* aparținând cântecului melismatic*. 3. În cântecul liturgic, viabil în sec. 9-13, t. reprezentau interpolări, transformări ale textului sau amplificări melodice ale cântului gregorian preexistent, asemeni secvențelor (I, 1). Primul t., Hodie cantandus est, îi este atribuit lui Tuotilo (m. 915). 4. Termenul t. a fost adoptat de J.M. Hauer (1883-1959) ca denumire a celor 44 de forme de bază ale unui sistem propriu de compoziție, elaborat pe baza celor 12 sunete ale scării cromatice* (dar diferită de sistemul dodecafonic*).