TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

TROHÉU ~i m. Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe prima; horeu. /<lat. trochacus, fr. trochée
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TROHÉU s.m. Picior de vers format, în poezia antică, dintr-o silabă lungă și una scurtă și, în poezia modernă, dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. V. coreu. [< fr. trochée, cf. lat. trochaeus, gr. trochaios].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TROHÉU s. m. picior de vers dintr-o silabă lungă (accentuată) și una scurtă (neaccentuată); coreu. (< fr. trochée)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

trohéu (-éi), s. m. – Picior de vers format dintr-o silabă lungă și una scurtă. Fr. trochée, cu pronunțare ngr. – Der. trohaic, adj. (format din trohei).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

trohéu s. m. (sil. -heu), art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

troheu (‹ gr. τροχαῖος, din τρόχος, „roată, alegare”). În prozodia antică picior (1) metric alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă: -U. Sin.: choreu.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink