tréstie f. (vsl. trŭstiĭe, trŭstĭ, rus. trostĭ). Stuf: un copil c’o trestie în mînă. Desiș de stuf: baltă acoperită de trestie saŭ de trestiĭ, foșnetu luntriĭ pintre trestiĭ. Fig. Slab ca trestia, foarte slab, maĭ ales la caracter: stejaru și trestia (fabula care arată contrastu dintre ele). Trestie (de mare), plantă juncacee (din care se fac vergĭ, bastoane, bătătorĭ de scuturat mobilele și covoarele ș. a.). Trestie de zahăr, o plantă graminee conținătoare de zahăr înaltă de 5-6 metri. (E originară din India și a fost întrebuințată de Chinejĭ din timpurĭ imemoriale. În seculu 5 după Hristos fu adusă în Arabia și Eŭropa. Ĭa prósperă în Cipru, Sicilia, Spania și insula Madera, de unde, după descoperirea Americiĭ, fu dusă la San Domingo. Aicĭ clima ĭ-a priit așa de mult, în cît a ajuns să dea cel maĭ bun zahăr din lume). V. zahăr.