TRENĂ², trene, s. f. Partea dinapoi, care se tîrăște pe jos, a rochiilor lungi; coadă (4). Treci fredonînd prin sala de cristal Și faci un semn suitei ca să vină Să-ți poarte trena-n sălile de bal. D. BOTEZ, P. O. 99. Se gătise într-adevăr ca o mireasă. Rochie albă cu trenă, voal, beteală. ARDELEANU, D. 160. ◊ Fig. Și pornești departe-n sus După iarna ce s-a dus, După trena-i de ninsori Așternută pe colini. TOPÎRCEANU, B. 6.