TRATAT, tratate, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări arătînd natura) Convenție scrisă, încheiată între două sau mai multe state, prin care se stabilesc relațiile reciproce dintre aceste state, condițiile încheierii unei păci etc. V. pact, acord. Semnarea tratatului de prietenie cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste cît și încheierea de tratate de prietenie cu alte țări democratice și doritoare de pace din vecinătatea noastră sînt acte de întărire a păcii generale și a independenței noastre. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 141. Tratatul de Adrianopoli aduse țărilor recîștigarea a parte din drepturile pierdute. NEGRUZZI, S. I 202. După lupte sîngeroase, încheind tratat de pace, Hotărî pe Romînia fericită a o face. ALEXANDRESCU, M. 170. 2. Lucrare cu caracter special în care se tratează materia unei anumite discipline în principiile ei de bază. Fata gazdei, firavă... veghind nopțile pe tratatele lui Testut și Vidal. C. PETRESCU, Î. I 21. Îl aflu în sala cea mare de studiu, aplecat peste un tratat de algebră superioară. I. BOTEZ, ȘC. 229. – Pl. și: (învechit) trataturi (RUSSO, S. 114). – Variantă: (învechit) tractat (CARAGIALE, O. I 381, ODOBESCU, S. III 61, NEGRUZZI, S. II 153) s. n.