TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cînepă, de in sau de alte materii textile. Atîta tort mi-am încîlcit. COȘBUC, P. I 93. Adormi și ea între pene, caiere, fusele cu tort și bucul de malai. CREANGĂ, P. 6. Tortul se-nvălătucește pe fus. CONTEMPORANUL, V_II 505. ◊ Fig. Lună, fin e însă tortul de pe fusul tău de aur. MACEDONSKI, O. I 162. Crucea-mi pare gînditoare, Parcă arde-a vieți-mi tort. EMINESCU, O. IV 33. ♦ Legătură, scul de fire de cînepă sau de in. Fata are să spele torturile. ȘEZ. I 184. ◊ Fig. Vreo doi... cu un tort de aur roșu încurcat pe cap, păreau copii ale acelor triburi de iranieni. MACEDONSKI, O. III 15. 2. Țesătură, pînză lucrată din fire de cînepă sau de in. De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sînge-i albul tort. COȘBUC, P. I 146. Degetele repezi poartă acul fin, Ea își coase ochii într-un tort de in. EMINESCU, O. IV 364. ◊ Fig. Razele piezișe... destrămau tortul brumelor în toate fețele curcubeului. M. I. CARAGIALE, C. 40. S-adun’ flori în șezătoare, De painjen tort să rumpă. EMINESCU, O. I 72.