teșitură sf [At: DOSOFTEI, ap. JAHRESBER. V, 137 / V: (reg) ~șăt~, ~șet~, ~șt~, tișăt~, tiș~ / Pl: ~ri / E: teși + -tură] 1 (Reg) Tăietură piezișă făcută într-un copac pentru a-l doborî. 2 Partea ascuțită, retezată în formă de pană sau crestată a unui par sau a unui lemn. 3 Suprafața teșită (6) a unui obiect. 4 (Reg) Tăietură făcută ca semn distinctiv în urechea oilor. 5 (Reg) Partea care rămâne în pământ dintr-un copac sau dintr-o tufă tăiată sau ruptă Si: buturugă, ciot. 6 (Reg) Scorbură. 7 Partea inferioară a tulpinilor de cereale, de floarea-soarelui etc., care rămâne în pământ după recoltare Si: (reg) teș (3), teșeală (1). 8 (Reg; pex) Loc cu țepi sau cioturi, rămas după tăierea stufului sau a unei păduri tinere. 9 (Reg) Bucată scurtă de lemn. 10 (Teh) Suprafață conică a unui obiect rezultată prin operația de teșire (5).