TENÓR, tenori, s. m. 1. Cea mai înaltă voce bărbătească; cântăreț care are o astfel de voce. ◊ Tenor dramatic = voce de tenor cu un timbru asemănător baritonului; cântăreț cu o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente de suflat cu registrul cel mai înalt. – Din fr. ténor, it. tenore.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TENÓR1 ~oáre n. 1) Voce bărbătească cu cel mai înalt registru. 2) Instrument muzical de suflat al cărui registru corespunde acestei voci. /<fr. ténor, it. tenore
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TENÓR2 ~i m. Cântăreț care are vocea cu cel mai înalt registru. /<fr. ténor, it. tenore
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TENÓR s.m. 1. Vocea bărbătească cea mai înaltă; cântăreț care are o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente cu registrul între alto și bariton. [Cf. fr. ténor, it. tenore].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TENÓR s. m. 1. vocea bărbătească cu registrul cel mai înalt; cântăreț cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzător vocii unui tenor. 2. (în muzica polifonică) voce între alto și bas. 3. (acc. ténor) melodia de bază, vocea principală în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. ténor, it. tenore)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TENÓR s. (MUZ.) (înv.) tenorist.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tenór s. m., pl. tenóri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tenor (‹ it. tenore; fr. ténor) 1. Vocea (1) bărbătească cea mai înaltă, cu ambitus (1) do1-do2 (v. notarea octavelor). Ca voce solistică, după caracterul său, t. poate fi liric, dramatic (variantă germ. Heldentenor „t. eroic”), spinto etc. În sec. 18, denumirea de t. le-a înlocuit pe cele fr. mai vechi: taille și haute contre. V. falsetist. (1, 2). 2. Vocea (2) a treia într-o structură polif. sau arm. la patru voci. A fost la începuturile polifoniei* vocea principală (v. t. (3); contra-tenor; organum; motet). În partiturile* corale actuale, t. se notează în cheia* sol, efectul fiind însă cu o octavă* mai jos. În partiturile mai vechi, se nota în cheia do de t. (pe linia a patra a portativului*). 3. (cu accentuare pe prima silabă; lat. „cel care ține”; fr. téneur) Vocea (2) care, în polif. sec. 12-16, deținea cantus firmus*-ul. 4. Ton de recitare în psalmodie*. V. și recto tono. 5. Instrumente* cu un ambitus corespunzător t. (1), ex.: sax., trb., tuba, Tenorhorn (v. fligorn (2)), tenor viol (v. viole (1)) etc. Aceste instr. sunt fie transpozitorii (v. transpoziție) fie se notează în cheia de t. Violoncelul* este notat, pentru registrul (I) corespunzător, în aceeași cheie.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fagot tenor v. fagottino.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tenor viol (cuv. engl.) v. viole (1).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tenor violin (cuv. engl.) v. violă.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
violă tenor v. viole (1).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink