Definiția cu ID-ul 932807:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEJGHEA, tejghele, s. f. 1. Masă pe care vînzătorul își expune o parte din marfă, pe care servește pe cumpărători (sau pe consumatorii care nu se așază la mese) și unde primește încasările. V. tarabă. Pe tejghea stăteau, bine rînduite, măsurile, ulcelele și paharele. SADOVEANU, O. I 362. Cîrciumarul Busuioc, foarte curios din fire, își părăsi o clipă tejgheaua. REBREANU, R. I 138. Frunză verde și-o lalea Și-o pus furca pe tejghea. ȘEZ. IV 239. 2. Masă de lucru a unui meseriaș, în special a tîmplarului; banc. Croitorii se serveau de foarfecele cele mari de tejghea. GHICA, S. 41.