TATĂ subst. I. Tat(ul): 1. Tat (Met 138; Viciu 38). 2. Tatul (Dm; Ștef; C Bog; Rel; 17 B II 440; Paș); -escu; ești s; Tatul fiul Tatului (Drj 14); Tat/ol, -ul, în top. ungară (Drăg 181 n. 2). 3. Tătul (17 B I 315). 4. Tătul/e (ib. 312); -ea (ib. 315; Sd X 352; Viciu 16; 16 B V 218); – Rumânul, munt. (Sd VI); -escul 1602 (17 B I 59). 5. Tătucu (17 B I 289, III 278) etc. 6. Cu afer. Tucă (17 B I 351) < tătucă. 7. Tătucea (17 B II. 8. Tătuiul, Vlad (16 B V 38); Tatuia (Giur) 286). 9. Tătuș, -escu, act.; Tatășescu, olt. (Sd XXII 344). 10. Tătuță moșn. (16 B III 17). 11. Tătiul (17 B I 172). 12. Tatoe, țig. (16 B II 304); Tatoiu (16 B VI 267); Tătoiul (Giur 93); Tatoinea (C Dom). II. Tata, 1. -A. (Met 138); -N. act. 2. Tatăl (Tec II; Drag 34); pren. – Hearlic (16 A III 184). 3. Taica, munt., 1526, (Glos); – țig. (16 B I 43; II 3); Taicu (Viciu 35); Tăicuțul, Radu, munt. (Sd V 546); Tăicanul, Neagoe, banul (Cotr 50). 4. Teatea b. (Isp II²). 5. Teatiu pîrc. (Cat); -l (Dm); Tetia b. (Ard) < tetea „tată”, „unchiu” 6. Tițul 1590 (BCI VII 6), dim. tătițul. Substantivul tată poate fi în onomastică, tot așa de productiv ca și ceilalți termeni de rudenie: mamă, soră, fiu,frate etc., fiind și mai bogat ca aceștia în derivate, dintre care unele se pot confunda cu cele formate din radicalul străin Tatos, sau din calendaristicele: Tation, Tatuil. Alte coincidențe: nume dace: Tata, Tato bb., Tatta f.; panonice: Tatul/o, -us bb, Tattaia f.