TÂRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.

târfă² sf [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 192 / Pl: ~fe / E: srb trba] (Reg) Stomac.

târfă¹ sf [At: CIHAC II, 405 / Pl: ~fe / E: ns cf tearfă¹] 1 (Reg) Lucra vechi, uzat Si: cârpă, zdreanță, (îrg) tearfă¹ (1). 2 Femeie de moravuri ușoare Si: prostituată, (reg) târcoace (2), târcoață (3), târcoavă (1), târcocină (2), târfoadă, târfoștină, tărnoață (2), tearfă¹ (4). 3 (Reg; dep) Om mincinos. 4 (Reg) Om de nimic.

țâfă² sf vz țârfă

țâfră sf vz țârfă

țârfă sf [At: KLEIN D. 442 / V: țir~, țâfră, țâfă, țifă / Pl: ~fe / E: nct] (Reg) 1 Nisip. 2 Țărână (2). 3 Nisip amestecat cu apă folosit în zidărie Si: tencuială. 4 Tencuială făcută din lut amestecat cu paie pentru lipitul pereților, al vetrei etc.

țifă² sf vz țârfă

țirfă sf vz țârfă

❍ȚÎRFĂ sf. 1 Ban. Lut amestecat cu paie pentru tencuit pereții (LIUB.) ¶ 2 Trans. Nisip, prundiș (PȘC.) (CoNV.)~}.

TÂRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.^[1]

TÎRFĂ, tîrfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. Cînd i-a cerut apă, a urlat la ea că e o tîrfă care a vrut să ucidă pe vodă. CAMIL PETRESCU, O. II 234. Unul dintr-înșii taie capul botezătorului Ioan pentru rugăciunea unei tîrfe de muiere. GORJAN, H. II 171. Da nici eu nu am turbat, Să iubesc tîrfa din sat. ȘEZ. XXI 2.

ȚÎRFĂ s. f. (Regional) 1. (Și în forma țîfă) Țărînă. Găinele umblă grămadă pe ogor, de cu dimineață «se spală în țîfă» ori se suie în pătul și se ciugulesc. PAMFILE, VĂZD. 100. 2. Un fel de tencuială făcută din lut amestecat cu paie, pentru lipitul pereților. – Variantă: (1) țîfă s. f.

TÂRFĂ ~e f. fam. Femeie desfrânată; prostituată; târâtură. /cf. tearfă

tărfă f. femeie neonestă. [Vechiu-rom. tearfă, zdreanță, cârpă (de origină necunoscută): raportul sensurilor e analog cu cel din buleandră].

tîrfă f., pl. e (din *stîrfă, d. stîrf, stîrv, adică „putoare”. V. tîrfoare și tîrveliște). Triv. Femeîe depravată, curvă, tîrlă. V. tearfă.

târfă (prostituată) s. f., g.-d. art. târfei; pl. târfe

țârfă (țărână) (reg.) s. f., g.-d. art. țârfei

târfă s. f., g.-d. art. târfei; pl. târfe

țârfă (reg.) s. f., g.-d. art. țârfei

târfă s. f., g.-d. art. târfei; pl. târfe

țârfă s. f., g.-d. art. țârfei

TÂRFĂ s. v. prostituată.

TÂRFĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, stomac, zdreanță.

tîrfă s. v. BULEANDRĂ. CÎRPĂ. FLEANDURĂ. OTREAPĂ. PETICĂ. STOMAC. ZDREANȚĂ.

TÎRFĂ s. cocotă, curvă, prostituată, femeie de stradă, (pop. și fam.) damă, madamă, (înv. și reg.) pîrțotină, telaliță, teleleică, (reg.) lele, madaranță, scorțotină, tearfă, tîrnoață, (prin Transilv.) bandură, bulă, (prin Bucov.) crăiță, (prin Maram.) landră, (prin Mold. și Bucov.) mișarcă, (înv.) magopață, tălaniță, femeie publică, (fam.) fleoarță, fleorțotină, șuleandră, (fig.) buleandră, pupăză, putoare, tîrîtură, (reg. fig.) haită, pupezoaică, terfeloagă, (Transilv. fig.) gudă, (prin Mold. fig.) ruptură, (arg.) maimuță, marcoavă, mastroacă.

țârfă, țârfe, s.f. (reg.) 1. nisip; țărână. 2. tencuială.

țấrfă, țârfe, s.f. (reg.) Țărână, nisip. – Et. nec. (MDA).

țârfă, țârfe, s.f. – (reg.) Țărână, nisip. – Et. nec. (MDA).