târâtură sf [At: GLOSAR REG. / V: (reg) tăr~ / Pl: ~uri / E: târî + -tură] (Reg) 1 Loc înclinat pe care se dau copiii la vale pe câte un butuc Si: (reg) târâitură (3). 2 (Determinat prin „de băț”) Distanță mică Si: (reg) târâitură (4). 3 (Fig; dep) Om de nimic Si: (reg) târâitură (5). 4 (Fig; dep) Femeie de moravuri ușoare Si: (reg) târâitură (6). 5 (Fig; dep) Cal bătrân și slab Si: (reg) târâitură (7).

TÂRÂTURĂ ~i f. fam. 1) Om de nimic; târâie-brâu. 2) Femeie desfrânată; târfă; prostituată. /a târî+ suf. ~tură

tărâtură sf vz târâtură

TÎRÎTURĂ, tîrîturi, s. f. Om de nimic, ființă josnică; femeie de moravuri ușoare. Tîrîtura aia de Safta. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 295.

târîtură f. ființă tărîtoare, femeie josnică.

tîrîtúră f., pl. ĭ. Femeĭe fără demnitate, fleoarță (care „se tîrăște”, adică „se înjosește”).

târâtură s. f., g.-d. art. târâturii; pl. târâturi

târâtură s. f., g.-d. art. târâturii; pl. târâturi

târâtură s. f., g.-d. art. târâturii; pl. târâturi

TÂRÂTURĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

tîrîtură s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.